dar sunt şi amintiri adevărate
şi eu am umblat odată cu o amintire
în mâini, strângând-o atent, să nu-mi scape.
(îmi alunecase odată - şi se rostogolise de-a dura
pe jos. am şters-o frumos, cu mâneca hainei -
nu mi-a fost frică. amintirile mele sunt mingi -
nu se sparg niciodată. numai că dacă-mi scapă,
din mâini, se pot rostogoli foarte departe -
şi mi-e lene să mai alerg după ele, sau chiar
să mă întind la marginea mea, să-mi las mâna
din ce în ce mai lungă în jos, să fugăresc amintirea.
îmi iau mai bine o alta. şi asta poate fi falsă.)
şi eu am umblat, deci, odată cu o amintire
în braţe - (şi mă gândeam, cu un rânjet
rău, că într-o carte celebră, nu mai ştiu cine
umbla cu propriul său cap prin infern, luminându-şi
drumul). şi parcă nu e tot una?
"Despre 'amintirile adevărate' din titlu nu se vorbeşte în poem; amintirile, inclusiv cele false, menţionate explicit, sunt parcă luate în râs tăcut, exprimat sub forma 'rânjetului'(cuvânt îndrăgit de poet): un 'rânjet rău', pentru accentuare. Amintirile adevărate nu pot fi deosebite de cele false. Toate sunt, metaforic, nişte obiecte de joacă, mingi pe care le ţii în braţe...Dar de sub imaginea acestor mingi răsare deodată, în final, ca-n fenomenul pictural numit pentimento(apariţia unor imagini sau forme mai vechi de sub stratul mai recent de pictură cu care au fost acoperite; de la italianul pentire, 'a se căi, a avea remuşcări'), răsare o imagine dantescă, infernală, puternică în ciuda impreciziei, dar care, livrescă, nu schimbă nimic - 'şi parcă nu e tot una?' Poemul e echivalentul liric al ştergerii titlului cu două linii încrucişate făcute cu creionul peste el, în forma semnului 'X', sau ceea ce un Derrida numeşte scrisul 'sous rature', sau ceea ce, în limbajul criticii de artă, se înţelege prin pentimento."
RăspundețiȘtergere(Matei Călinescu)
ianuarie-februarie 2003
Mircea Ivănescu, Versuri poeme poesii & altele aceleaşi vechi nouă, Editura Polirom, Iaşi, 2003