Dan Deşliu

De ce?

De ce mi-s munţii-aşa de dragi,
împărăţia lor de stâncă,
cu brâie verzi de brazi şi fagi,
cu mări de linişte adâncă ?

Pesemne piscurile lor
izbindu-se de zări albastre
îmi răscolesc adâncul dor
de înălţimi, al vremii noastre...

Şi-apoi, prin codri mărginaşi
mă cheamă orice primăvară,
alte paseri-ceteraşi,
atâtea doine de izvoară !

Radu Gyr

De ce?

Şi dacă sunt, de ce să nu mai fiu?
De ce să-nchei, de-am început o clipă?
De ce nu pisc de piatră, ci risipă,
de ce o zi şi nu mileniu viu?

Să cad, de ce? când mi-a crescut aripă -
De ce fum sterp, când flacără mă ştiu?
Sunt harfă, nu mă vreau liman pustiu,
nu haos orb, ci germen care ţipă.

De ce tăcere surdă, când m-aud
ca o rotire-a astrelor supreme?
De ce uscată scorbura de-agud,

când scapăr crengi ca nişte diademe?
Şi când sub biciul patimii asud,
de ce să-ngheţ, crucificat pe vreme?