Radu Gyr

Vioara din pod

Cu trup domnesc, cu gât subţire,
cocon defunct de voievod,
zaci putrezind în adormire
cu alte boarfe vechi, în pod.

Păianjenii-ţi ţesură-n aţe
pe piept, un destrămat arcuş,
de parcă-n raclă ţii şi-n braţe
un crin pus tainic în culcuş.

Şi dacă azi din coarde moarte
nu mai suspini şi nu mai plângi,
intrând în pod prin bârne sparte
îţi pune luna strune lungi.

Şi parcă, noaptea, printre boarfe,
în podul unde putrezeşti,
începe freamăt lin de harfe
şi de lăute îngereşti.

Radu Gyr

Antagonism

De jos, din zbuciumata-mi adâncime,
tânjesc mereu seninătăţi să isc,
gelos pe glacialul lunii disc,
pe tot ce e celestă limpezime.

Vrând armonii de rece obelisc,
în genuine-arhitecturi sublime.
urăsc zbârlita râpelor asprime
şi flămânzesc după zăpezi de pisc.

Port jindul simetriilor măiestre,
dar fierb în mine-un fluviu subteran.
Râvnesc doar prin crâmpeie de ferestre
gheţaru-nalt cu creştet diafan;

Sunt clocot şi vreau  roci alpestre,
vreau ape de oglinzi şi sunt vulcan.