Vioara din pod
Cu trup domnesc, cu gât subţire,
cocon defunct de voievod,
zaci putrezind în adormire
cu alte boarfe vechi, în pod.
Păianjenii-ţi ţesură-n aţe
pe piept, un destrămat arcuş,
de parcă-n raclă ţii şi-n braţe
un crin pus tainic în culcuş.
Şi dacă azi din coarde moarte
nu mai suspini şi nu mai plângi,
intrând în pod prin bârne sparte
îţi pune luna strune lungi.
Şi parcă, noaptea, printre boarfe,
în podul unde putrezeşti,
începe freamăt lin de harfe
şi de lăute îngereşti.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu