La umbra oglinzilor de peste noapte,
m-am trezit desenând un poem al absenţei,
într-o sângeroasă, neiertătoare uitare de tine.
Colindam printre amintiri, - mărşăluind anevoie spre noi, -
te întâlneam,
obsedant,
în strivitoarea persistenţă a memoriei,
unde paşii noştri mai hoinăriseră cândva,
acolo unde -niciodată- devine realitate,
unde se întâmpla să ne oprim, să iubim
cu deznădejde, cu inima, cu gândul de a fi
vreodată împreună.
Visam că exişti -
îţi inventam privirea şi trupul întreg;
visam că trăiesc, -
mă agăţam de fiecare grăunte de nisip ce aluneca din clepsidră,
încercam să-mi decupez sufletul după tiparul sufletului tău,
dar de fiecare dată mă rătăceam
în liniştea oglinzilor tulburate de suflarea ta
mereu necunoscută.
