Se afișează postările cu eticheta Philip Glass - The Hours. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Philip Glass - The Hours. Afișați toate postările

luni, 28 februarie 2011

Dana Opriţă


Pigmalion

La umbra oglinzilor de peste noapte,
m-am trezit desenând un poem al absenţei,
într-o sângeroasă, neiertătoare uitare de tine.

Colindam printre amintiri, - mărşăluind anevoie spre noi, -
te întâlneam,
obsedant,
în strivitoarea persistenţă a memoriei,
unde paşii noştri mai hoinăriseră cândva,
acolo unde -niciodată- devine realitate,
unde se întâmpla să ne oprim, să iubim
cu deznădejde, cu inima, cu gândul de a fi
vreodată împreună.

Visam că exişti -
îţi inventam privirea şi trupul întreg;
visam că trăiesc, -
mă agăţam de fiecare grăunte de nisip ce aluneca din clepsidră,
încercam să-mi decupez sufletul după tiparul sufletului tău,
dar de fiecare dată mă rătăceam
în liniştea oglinzilor tulburate de suflarea ta
mereu necunoscută.


 

miercuri, 2 februarie 2011

Mihu Dragomir


Veghere

Mor orele ca zilele şi anii,
Scrâşnind din orologiul mucezit.
Un cuc bătrân, stricat şi răguşit,
Străpunge vremea, amintind litanii.

Un vis, o buclă neagră de copilă,
O carte cu pansele între foi
Reînvie, scuturând trecut în noi
Şi-o tinereţe seacă şi umilă.

Ni-s zilele ca orele din ceas,
Plecând încet să nu se mai întoarcă;
Şi tot mai tare se aude parcă
Ne-ndureratul şi ascunsul glas.

Ni-s zilele ca orele în ceas
Şi viaţa o mucegăită barcă...