Radu Gyr

Scrisori nescrise

Adesea viaţa noastră-ascunde,
într-un biet colţ de paradis,
nicicând sosite, de niciunde,
scrisori ce nu ni s-au trimis.

Nu ştim ce-am vrea pe foi să fie,
ce cânt de dragoste nescris,
dar mâna care nu ne scrie
o legănăm mereu în vis.

Şi frazele ce n-or să vină
mai scumpe-n aşteptare ni-s,
şi umbra ce n-a scris lumină
în piept ni-i floare de cais.

Şi-aşa tot stăm în uşi deschise,
pândind c-un dor nicicând ucis
scrisori de-a pururi netrimise
de mâinile ce nu ne-au scris.

Elena Farago

Scrisoare

Am stat cu fruntea strânsă în palme să-mi ascult
Cum bate-n tâmple viaţa ce tot mai stăruieşte
Cu searbădă-i şi lunga şi silnica-i poveste, -
Şi m-am gândit la tine şi m-a durut mai mult:
Nici dorul, nici credinţa, nu mai pot trece peste !...

Şi m-am gândit la tine, şi m-a durat mai rău
Căci m-a oprit sălbatic, din alba-mi avântare,
Însângerându-mi dorul cu junghiu-i de călău,
Un gând ce-mi pare totuşi o binecuvântare:
De ce nu-ncerci s-o nărui, de nu mai eşti în stare
S-o cumpăneşti, povara părerilor de rău?...

O, cum i-aş da osândei de-a vieţui iertare
De-aş şti măcar că gândul ce m-a-ndemnat e-al tău...

Ce viu mi-ar ţine crezul ce-n toată depărtarea
Atâtor ani şi-atâtor neîndurate legi
L-ai fost smintit tinzându-ţi a-tot-mângâietoarea
Lumină ce străbate prin stavile şi legi...

...Şi-acum sărută-mi mâna trudită ce ţi-a scris,
Şi de ţi-i greu să plece, îndeamn-o să rămână, -
Şi mi-oi răbda povara, de-ar fi şi mai păgână,
Dacă-ncercând s-o nărui ţi-aş tulbura un vis !...