Jocul frunzei
S-a întâmplat că pe la două'şapte
de ani, de când pe lume am descins,
să mă închid în ale casei şoapte
şi-un parc să-mi crească dorul înadins.
M-am dăruit doar binelui, cu care
dreapta natură lecţii mi-a predat,
despre căderea frunzei în cărare,
despre destinul florilor din strat.
Şi îmi plăcea să uit necaz, mânie,
să nu stiu gând, să nu rostesc cuvânt,
şi grija geniului străin, să-mi fie
ca jocul frunzei alintate-n vânt.
Am devenit ca iarba, sănătoasă,
cu suflet ca de flori, neprefăcut,
ca pomii, tot atâta de mintoasă
şi vie, cât am fost de la-nceput.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu