dans de iarnă
eu am văzut cum începe iarna - într-o după-amiază
demult, când a început deodată să ningă,
şi lumina, foarte decolorată, se coboară să atingă
marginile gestului meu uimit. simţeam cum mi se aşează
un cerc de mare singurătate în suflet. de aici -
ştiam - aveau să-mi înceapă, cu urmele prin zăpadă,
drumurile mele spre înţelegere, spre tăgadă.
căci iarna e vremea îngheţată în negare, când nici
o cristală a vorbelor nu mai clipeşte în afară.
răsfrângerile toate sunt îngheţate. eu ştiu
cum îşi începe iarna dansul ei străveziu
- un dans în răsturnata apă, şi amară,
a vremii pe care n-o mai credeam adevărată.
de asta eu râd când ninge - dansul ei iar mi se arată.
"Poezia lui Mircea Ivănescu nu este numai autoreflexivă şi secret sau deschis intertextuală, cu "puneri în abis" mai uşor sau mai greu de observat, dar şi, adeseori, secret autobiografică: şi aceasta printr-o transparenţă specială, în care secretul se topeşte şi devine invizibil. Cei care nu-l cunosc personal pe poet sau măcar episoadele importante ale vieţii lui, vor ghici cu greu această dimensiune a scrisului său. Într-un viitor nu prea îndepărtat, doar o biografie( generată de o mare devoţiune pentru opera acestui mare poet) o va putea ilumina."
RăspundețiȘtergere(Matei Călinescu)
"Avem mereu impresia că autorul a intenţionat un tur de forţă: acela de a face poezie spunând că nu face poezie; ceea ce adesea reuşeşte...Nu linia melodică contează, ci atmosfera care se degajă: limita, trăită intens, a unei artificialităţi care e, în acelaşi timp, o bucurie şi o mare tristeţe."
(Ştefan Augustin Doinaş)
Mircea Ivănescu,Versuri poeme poesii: altele aceleaşi vechi nouă, Editura Polirom, 2003, Iaşi
Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
RăspundețiȘtergereRenastere...purificare !
RăspundețiȘtergereOare ce minune mi-a îndreptat paşii către tine în această dimineaţă ? Am făcut un popas , suficient cât să-mi acopăr ziua cu un strat subţire de fericire...
RăspundețiȘtergere