miercuri, 9 februarie 2011

Mircea Ivănescu


dans de iarnă

eu am văzut cum începe iarna - într-o după-amiază
demult, când a început deodată să ningă,
şi lumina, foarte decolorată, se coboară să atingă
marginile gestului meu uimit. simţeam cum mi se aşează

un cerc de mare singurătate în suflet. de aici -
ştiam - aveau să-mi înceapă, cu urmele prin zăpadă,
drumurile mele spre înţelegere, spre tăgadă.
căci iarna e vremea îngheţată în negare, când nici

o cristală a vorbelor nu mai clipeşte în afară.
răsfrângerile toate sunt îngheţate. eu ştiu
cum îşi începe iarna dansul ei străveziu

- un dans în răsturnata apă, şi amară,
a vremii pe care n-o mai credeam adevărată.
de asta eu râd când ninge - dansul ei iar mi se arată.


 

4 comentarii:

  1. "Poezia lui Mircea Ivănescu nu este numai autoreflexivă şi secret sau deschis intertextuală, cu "puneri în abis" mai uşor sau mai greu de observat, dar şi, adeseori, secret autobiografică: şi aceasta printr-o transparenţă specială, în care secretul se topeşte şi devine invizibil. Cei care nu-l cunosc personal pe poet sau măcar episoadele importante ale vieţii lui, vor ghici cu greu această dimensiune a scrisului său. Într-un viitor nu prea îndepărtat, doar o biografie( generată de o mare devoţiune pentru opera acestui mare poet) o va putea ilumina."

    (Matei Călinescu)

    "Avem mereu impresia că autorul a intenţionat un tur de forţă: acela de a face poezie spunând că nu face poezie; ceea ce adesea reuşeşte...Nu linia melodică contează, ci atmosfera care se degajă: limita, trăită intens, a unei artificialităţi care e, în acelaşi timp, o bucurie şi o mare tristeţe."

    (Ştefan Augustin Doinaş)

    Mircea Ivănescu,Versuri poeme poesii: altele aceleaşi vechi nouă, Editura Polirom, 2003, Iaşi

    RăspundețiȘtergere
  2. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

    RăspundețiȘtergere
  3. Oare ce minune mi-a îndreptat paşii către tine în această dimineaţă ? Am făcut un popas , suficient cât să-mi acopăr ziua cu un strat subţire de fericire...

    RăspundețiȘtergere