beethoven într-o seară s-a aşezat la clavir
şi a cântat frumos arpegii suitoare uscat
- şi sus, pe notele de boltă cu ecouri ambigui -
şi din când în când coborând cu înţeles.
era sonata despre care se spune că ar descrie
plecarea cuiva cu poştalionul, departe, pe urmă,
a urmat o parte mai lentă - şi tandră -
aşa-numita absenţă. ce frumos trebuie să fi fost
capul lui leonin, aplecat peste umăr, şi degetele
descriind arabescuri încete - şi în salonul
cu lumânări mişcătoare şi umbre, toţi ascultându-l.
şi încântaţi că muzica este atâta de expresivă.
(dar mai urmează apoi un fel de sunete seci iarăşi
şi acorduri cam disonante - şi iarăşi arpegii
şi game urcând, coborând - este reîntoarcerea.
despre asta nu e încă timpul să vorbim acum.)
să ne închipuim doar degetele lui aspre pe clape
cântând despre absenţă.
De la volumul de debut din 1968 şi până la versurile recente, incluse în selecţia „din periodice şi inedite” a antologiei de autor Poesii vechi şi nouă (1999), de-a lungul a peste trei decenii, poezia lui Mircea Ivanescu a rămas egală cu ea însăşi, atât în ritmul producerii, cât şi în calitatea ei estetică. S-a spus despre el că e un poet „care nu încape într-o antologie” (Ion Bogdan Lefter). Titlurile volumelor sale de poezii sunt banale, puţin spectaculoase. A scris poeme despre personajul Mopete, numele acestuia conţine o anagramă a cuvintelor poet şi poem.
RăspundețiȘtergereEste considerat a fi unul dintre cei mai importanţi poeţi români contemporani şi un pionier al postmodernismului în Europa Centrală şi de Est. A tradus romane foarte importante, Ulysse al lui James Joyce, aceasta fiind considerată o capodoperă a traducerilor în limba română. A tradus şi o serie de povestiri, jurnale şi corespondenţă ale lui Franz Kafka.