duminică, 3 aprilie 2011

Mircea Ivănescu


imagine dintr-o biografie

beethoven într-o seară s-a aşezat la clavir
şi a cântat frumos arpegii suitoare uscat
- şi sus, pe notele de boltă cu ecouri ambigui -
şi din când în când coborând cu înţeles.
era sonata despre care se spune că ar descrie
plecarea cuiva cu poştalionul, departe, pe urmă,
a urmat o parte mai lentă - şi tandră -
aşa-numita absenţă. ce frumos trebuie să fi fost
capul lui leonin, aplecat peste umăr, şi degetele
descriind arabescuri încete - şi în salonul
cu lumânări mişcătoare şi umbre, toţi ascultându-l.
şi încântaţi că muzica este atâta de expresivă.
(dar mai urmează apoi un fel de sunete seci iarăşi
şi acorduri cam disonante - şi iarăşi arpegii
şi game urcând, coborând - este reîntoarcerea.
despre asta nu e încă timpul să vorbim acum.)
să ne închipuim doar degetele lui aspre pe clape
cântând despre absenţă.


Un comentariu:

  1. De la volumul de debut din 1968 şi până la versurile recente, incluse în selecţia „din periodice şi inedite” a antologiei de autor Poesii vechi şi nouă (1999), de-a lungul a peste trei decenii, poezia lui Mircea Ivanescu a rămas egală cu ea însăşi, atât în ritmul producerii, cât şi în calitatea ei estetică. S-a spus despre el că e un poet „care nu încape într-o antologie” (Ion Bogdan Lefter). Titlurile volumelor sale de poezii sunt banale, puţin spectaculoase. A scris poeme despre personajul Mopete, numele acestuia conţine o anagramă a cuvintelor poet şi poem.

    Este considerat a fi unul dintre cei mai importanţi poeţi români contemporani şi un pionier al postmodernismului în Europa Centrală şi de Est. A tradus romane foarte importante, Ulysse al lui James Joyce, aceasta fiind considerată o capodoperă a traducerilor în limba română. A tradus şi o serie de povestiri, jurnale şi corespondenţă ale lui Franz Kafka.

    RăspundețiȘtergere