Copilăria marginea de joc
Şi-o strânge între amintiri fugare,
Doar luna ca o piatră norocoasă
De sub pământul umezit răsare
În pătrăţelele şotronului uitat.
E prea masivă luna pentru joc,
Aş despica-o-n uliţă la noi,
Dar mi-a rămas c-o zi rochiţa mică
Şi mi-ar străfulgera genunchii goi.
De-a baba oarba ne jucăm acum,
Soseşte dragostea la ochi legată,
Mă prinde sprijinind al nopţii zid,
C-o sărutare ochii mi-i închid,
Şi trec apoi cu braţele deschise
Peste şotron în joaca mea nebună
De parca am alunecat pe lună.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu