Sunt un om viu
Sunt un om viu.
Nimic din ce-i omenesc nu mi-e străin
Abia am timp să mă mir că exist, dar
mă bucur totdeauna că sunt.
Nu mă realizez deplin niciodată,
pentru că
am o idee din ce în ce mai bună
despre viaţă
Mă cutremură diferenţa dintre mine
şi firul ierbii
dintre mine şi lei,
dintre mine şi insulele de lumină
ale stelelor.
Dintre mine şi numere,
bunăoară intre mine şi 2, între mine şi 3.
Am şi-un defect, un păcat:
iau în serios iarba,
iau în serios leii,
mişcările aproape perfecte ale cerului.
Şi-o rană întâmplătoare la mână
mă face să văd prin ea,
ca printr-un ochean,
durerile lumii, războaiele.
Dintr-o astfel de întâmplare
mi s-a tras marea înţelegere
pe care o am pentru Ulise - şi
admiraţia ce i-o port
bărbatului cu chip ursuz, Dante Alighieri.
Cu greu mi-aş putea imagina
un pământ pustiu, rotindu-se
în jurul soarelui...
(Poate fiindcă există pe lume
astfel de versuri.)
Îmi place să râd, deşi
râd rar, având mereu câte-o treabă,
ori călătorind cu o plută, la nesfârşit,
pe oceanul oval al fanteziei.
E un spectacol de neuitat acela
de-a şti,
de a descoperi
harta universului în expansiune,
în timp ce-ţi priveşti
o fotografie din copilărie!
E un trup al tău, vechi,
pe care l-ai rătăcit
şi nici măcar un anunţ, dat
cu litere groase,
nu-ţi oferă vreo şansă
să-l mai regăseşti.
Îmi desfac papirusul vieţii
plin de hieroglife,
şi ceea ce pot comunica
acum, aici,
după o descifrare anevoiasă,
dar nu lipsită de satisfacţii,
e un poem închinat păcii.
E o ferilitate nemaipomenită
în pământ şi-n pietre şi în schelării,
magnetic, timpul, clipită cu clipită,
gândurile mi le-nalţă
ca pe nişte trupuri vii.
E o fertilitate nemaipomenită
în pământ şi-n pietre şi în schelării
Umbra de mi-aş ţine-o doar o clipă pironită
s-ar şi umple de ferigi, de bălării!
Doar chipul tău prelung, iubito,
lasa-l aşa cum este, răzimat
între două bătăi ale inimii mele,
ca între Tigru
şi Eufrat.
Din volumul de poezii "O viziune a sentimentelor", Editura pentru Literatură, Bucureşti, 1964
RăspundețiȘtergere*Volumul a fost distins cu Premiul Uniunii Scriitorilor.
"O viziune a sentimentelor..., care este întrucâtva [un debut] mai fericit decât primul, pentru că "O viziune a sentimentelor" este, de fapt, tot Sensul iubirii. O mare parte din materialul poetic...uite...brusc m-am gândit dacă despre creier se poate...dacă creierul poate fi numit material, materialul numit creier...o parte din materialul convențional, o parte din materialul numit creier, care era dedicat, era predestinat să intre în prima carte, a intrat în a doua carte.
Eh ... a doua carte este umbra primei cărți."
Nichita Stănescu (interviu)