Şi viaţa care merge înainte şi fǎrǎ tine, şi fǎrǎ tine, şi fǎrǎ tine triumfǎtoare viaţǎ pe ruine, pe oase şi pe pǎrul tǎu de lunǎ, pe ceea ce a fost şi nu e, pe ceea ce coboarǎ, pe ce suie, pe ceea ce nici nu ştim dacǎ e, pe ceea ce nici nu ştim dacǎ a fost, şi cu ce rost, şi cu ce rost, şi cu ce rost, pe ceea ce ai vrea sǎ întorci şi nu se poate, pe ceea ce-i aproape şi-i departe, pe ceea ce desparte.
Iubesc ploile, iubesc cu patimă ploile, Înnebunitele ploi şi ploile calme, Ploile feciorelnice şi ploile-dezlănţuite femei, Ploile proaspete şi plictisitoarele ploi fără sfârşit, Iubesc ploile, iubesc cu patimă ploile, Îmi place să mă tăvălesc prin iarba lor albă, înaltă, Îmi place să le rup firele şi să umblu cu ele în dinţi, Să ameţească, privindu-mă astfel, bărbaţii. Ştiu că-i urât să spui "Sunt cea mai frumoasă femeie", E urât şi poate nici nu e adevărat, Dar lasă-mă atunci când plouă, Numai atunci când plouă, Să rostesc magica formulă "Sunt cea mai frumoasă femeie". Sunt cea mai frumoasă femeie pentru că plouă Şi-mi stă bine cu franjurii ploii în păr, Sunt cea mai frumoasă femeie pentru că-i vânt Şi rochia se zbate disperată să-mi ascundă genunchii, Sunt cea mai frumoasă femeie pentru că tu Eşti departe plecat şi eu te aştept, Şi tu ştii că te-aştept, Sunt cea mai frumoasă femeie şi ştiu să aştept Şi totuşi aştept. E-n aer miros de dragoste viu, Şi toţi trecătorii adulmecă ploaia să-i simtă mirosul, Pe-o asemenea ploaie poţi să te-ndrăgosteşti fulgerător, Toţi trecătorii sunt îndrăgostiţi, Şi eu te aştept. Doar tu ştii - Iubesc ploile, Iubesc cu patimă ploile, înnebunitele ploi şi ploile calme, Ploile feciorelnice şi ploile-dezlănţuite femei...
Sunt un om viu. Nimic din ce-i omenesc nu mi-e străin Abia am timp să mă mir că exist, dar mă bucur totdeauna că sunt.
Nu mă realizez deplin niciodată, pentru că am o idee din ce în ce mai bună despre viaţă
Mă cutremură diferenţa dintre mine şi firul ierbii dintre mine şi lei, dintre mine şi insulele de lumină ale stelelor. Dintre mine şi numere, bunăoară intre mine şi 2, între mine şi 3.
Am şi-un defect, un păcat: iau în serios iarba, iau în serios leii, mişcările aproape perfecte ale cerului. Şi-o rană întâmplătoare la mână mă face să văd prin ea, ca printr-un ochean, durerile lumii, războaiele.
Dintr-o astfel de întâmplare mi s-a tras marea înţelegere pe care o am pentru Ulise - şi admiraţia ce i-o port bărbatului cu chip ursuz, Dante Alighieri.
Cu greu mi-aş putea imagina un pământ pustiu, rotindu-se în jurul soarelui... (Poate fiindcă există pe lume astfel de versuri.)
Îmi place să râd, deşi râd rar, având mereu câte-o treabă, ori călătorind cu o plută, la nesfârşit, pe oceanul oval al fanteziei.
E un spectacol de neuitat acela de-a şti, de a descoperi harta universului în expansiune, în timp ce-ţi priveşti o fotografie din copilărie!
E un trup al tău, vechi, pe care l-ai rătăcit şi nici măcar un anunţ, dat cu litere groase, nu-ţi oferă vreo şansă să-l mai regăseşti.
Îmi desfac papirusul vieţii plin de hieroglife, şi ceea ce pot comunica acum, aici, după o descifrare anevoiasă, dar nu lipsită de satisfacţii, e un poem închinat păcii.
E o ferilitate nemaipomenită în pământ şi-n pietre şi în schelării, magnetic, timpul, clipită cu clipită, gândurile mi le-nalţă ca pe nişte trupuri vii.
E o fertilitate nemaipomenită în pământ şi-n pietre şi în schelării Umbra de mi-aş ţine-o doar o clipă pironită s-ar şi umple de ferigi, de bălării!
Doar chipul tău prelung, iubito, lasa-l aşa cum este, răzimat între două bătăi ale inimii mele, ca între Tigru şi Eufrat.
